Rodica Tănasă, sau „Mamița” pentru cei care au avut plăcerea să lucreze alături de ea, își încheie după 22 de ani călătoria profesională la DMF Poliplast. Cu o voce caldă și un zâmbet care îți rămâne în minte, d-na Rodica vorbește despre începuturi, provocări, dar și despre bucuriile pe care le-a găsit la locul de muncă.

Cum a început povestea dvs. la DMF Poliplast?

Am început în 2002, pe vremea când fabrica era la Golești. Era prima mea zi, și, ca la orice început, aveam emoții și curiozitate. Am fost angajată la producția de PET-uri. Colegii m-au primit bine, ne respectam, și asta m-a făcut să dau mereu ce am mai bun. Încet-încet, mi-am dat seama că nu e doar un loc de muncă, ci o familie.

Cum arată o zi obișnuită de muncă în fabrică?

O zi în fabrică e mereu agitată. Începem devreme, ne organizăm și încercăm să ținem pasul cu tot ce avem de făcut. Uneori, termenele sunt strânse sau apar probleme tehnice, dar nu ne dăm bătuți. Ce apreciez cel mai mult e că aici nu te simți singur. Colegii sunt alături de tine, și asta face toată diferența.

Cum vedeți evoluția fabricii de când ați început să lucrați aici?

Fabrica a crescut enorm de când am început eu. La început eram mai puțini și lucram altfel, dar spiritul de echipă a rămas același. Am văzut cum au venit echipamente noi, cum ne-am adaptat la cerințele industriei și cum fiecare a pus umărul să facem treabă bună. Mă bucur că am contribuit și eu la această dezvoltare.

Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat?

Au fost destule momente grele. De exemplu, când s-au schimbat procesele sau când trebuia să învăț ceva nou la o vârstă mai înaintată. Dar nu m-am lăsat, am luat-o pas cu pas, și cu timpul am prins curaj. Am învățat tot ce trebuia și, când m-am simțit sigură pe mine, am început să-i ajut și pe colegii mai tineri. A fost o satisfacție mare să văd că pot ajuta.

Cum v-ați înțeles cu tinerii care au venit în fabrică?

Ei au crescut cu tehnologia, noi am învățat multe „din mers”. De asta, mă gândesc, că sunt poate puțin prea grăbiți. Uneori mi-e greu să le explic că lucrurile nu sunt mereu ca la carte. În fabrică, totul se învață în timp, cu răbdare. Dacă ai voință și puțină atenție, ajungi să te descurci în orice situație. Dar îmi place să-i văd entuziasmați, și când reușesc ceva, le spun: „Bravo, vezi că poți?”.

Care credeți că sunt lucrurile care îi fac pe angajați să rămână aici?

Oamenii sunt motivul principal. Dacă ai colegi buni, treci mai ușor peste orice. Și condițiile de muncă contează, bineînțeles. Fabrica a investit mult în echipamente moderne, iar asta ajută. Dar, cel mai important, simți că faci parte dintr-o echipă, dintr-un loc unde munca ta contează.

Chiar dacă am ieșit la pensie de drept, am mai rămas încă un an în câmpul muncii pentru că îmi place să fiu activă și simțeam că încă mai pot să-mi aduc aportul.

Ce sfat aveți pentru cei tineri care vin să lucreze la DMF Poliplast?

Să nu se grăbească. Lucrurile bune se fac cu răbdare. Și să fie deschiși să învețe. Am văzut mulți tineri care au fost deschiși să asculte și au reușit mai departe.

Acum că vă retrageți la pensie, ce mesaj aveți pentru colegii pe care îi lăsați în urmă?

Le spun să nu uite să lucreze cu pasiune, orice ar face. Problemele vin, dar important e să le vezi ca pe niște lecții. Și, mai ales, să nu uite să zâmbească. Un zâmbet poate schimba ziua cuiva, iar în fabrică, o atmosferă bună face minuni. V-o spune mamița!

După 22 de ani, „Mamița” iese la pensie lăsând în urmă povești, amintiri frumoase și lecții învățate alături de colegi. A fost mereu acolo pentru echipă, cu zâmbetul pe buze și cu o vorbă bună. Mulțumim, d-na Rodica, pentru tot ce ați făcut și vă așteptăm oricând în vizită!