Diana Dărmănescu, în top 100 cele mai puternice femei din business

Diana Dărmănescu, CEO DMF Poliplast Focșani, este în top 100 cele mai puternice femei din business, top publicat de revista Business Magazin

Vrânceanca a absolvit Universitatea Carol Davila din București, Facultatea de Farmacie, iar în anul 2008 și-a definitivat doctoratul în Biochimie Clinică în cadrul aceleiași universități. A profesat 7 ani în Italia, unde și-a perfecționat studiile la Universitatea Sapienza din Roma. „Această experiență m-a structurat atât profesional cât și personal, dându-mi o deschidere majoră asupra exigențelor și seriozității profesionale. M-am apropiat de firma familiei, fondată în 1991 de părinții mei, cu intenția de a fi un suport pentru orice situație, dar iată, sunt 14 ani de când particip activ în managementul companiei. În anul 2019 am fost numită Director General la DMF Poliplast. De foarte mare ajutor mi-a fost absolvirea Entrepreneurial MBA ASEBUSS în anul 2018”, povestește Diana Dărmănescu.

Întrebată de revista Business Magazin ce înseamnă pentru ea libertatea, CEO -ul DMF Poliplast Focșani a răspuns: „Pentru mine libertatea este posibilitatea de a-mi exprima propriile idei, de a-mi urma viziunea, de a crede în ceea ce nu văd ceilalți.

Libertatea înseamnă Pasiune, Creație, Risc și Responsabilitate, oportunitatea de a visa, de a-ți permite să eșuezi și să o iei de la capăt știind că o să revii cu mai multă experiență. Cred de asemenea că libertatea înseamnă putere personală, capacitatea de a-ți depăși fricile și temerile, de a-ți da posibilitatea să fii vulnerabil dar în același timp să-ți urmărești cu mult curaj visul. Consider că antreprenoriatul este una din cele mai elevate forme de a-ți exprima libertatea de gândire și de evoluție profesională și personală. ”

DMF POLIPLAST SRL a avut anul trecut o cifră de afaceri de 11,2 milioane de Euro și un profit net de 620 mii Euro, asigurând locuri de muncă pentru 88 de angajați. 

Diana Dărmănescu crede că „dorința de a evolua ar trebui să fie una intrinsecă și permanentă, indiferent de traseul profesional. Însă atunci când ai și responsabilitatea unor oameni cărora le ești lider, devine deja obligație morală. Iar în acest caz, motivația principală de a deveni o variantă din ce în ce mai bună este de a crea un mediu cât mai calitativ în jurul nostru fiindcă ne apropiem de oameni, situații și parteneri cu care rezonăm. Este foarte bine să fim deschiși la schimbare, să adoptăm o mentalitate flexibilă, fiindcă pe măsură ce evoluăm, ni se deschid noi orizonturi”.

Consideră că cea mai importantă realizare a sa ca lider „este de a forma o echipă unită de oameni profesioniști și performanți, care au valori umane comune. De asemenea, am realizat o afacere curată, sănătoasă, cu grijă pentru cei din jur, care să fie predată cu onoare celei de-a treia generații”.

DMF Poliplast Focșani este producător de ambalaje flexibile din polietilenă. Misiunea principală a firmei, spune Diana Dărmănescu, este „satisfacerea cerințelor clienților. Le ascultăm dorințele și le oferim cele mai potrivite soluții, în condiții de maximă seriozitate și responsabilitate. Urmărim îmbunătățirea continuă a performanțelor și a calității serviciilor oferite, pe baza observațiilor și a sesizărilor clienților. Asigurăm toate resursele necesare, inclusiv instruirea și pregătirea continuă a personalului, pentru dezvoltarea competențelor profesionale și a abilităților de a oferi ambalaje și servicii de cea mai bună calitate. Astfel, urmărim: satisfacerea cerințelor clienților; crearea unui mediu intern favorabil dezvoltării, menținerii și motivării capitalului uman; prevenirea poluării mediului înconjurător și instruirea continuă a angajaților; asigurarea resurselor umane, financiare, materiale, tehnice și informaționale pentru realizarea obiectivelor propuse; stabilirea și menținerea unor relații reciproc avantajoase cu furnizorii și clienții. Suntem conştienţi că prin natura activităţilor pe care le desfăşurăm generăm un anumit impact asupra mediului, impact pe care îl controlăm şi îl reducem permanent”.

Sursa: monitoruldevrancea.ro

Share
Diana-Darmanescu-Business-Magazin-Top-100